Antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, a declarat, duminică, după calificarea în finala Ligii Campionilor, că se bucură că i-a făcut fericiți pe vâlceni prin această performanță meritată a elevelor sale.
„Mă bucur că i-am făcut fericiți pe vâlceni. A fost un meci dificil, așa cum mă așteptam. Prima repriză a fost mai greu, nu ne-am desprins. În partea a doua a meciului apărarea a funcționat mai bine și emoțiile au fost mai puține pe final. Oricum, am fost mai buni, meritam calificarea. Fetele și-au dorit mult această calificare, pentru ea au muncit un an întreg. În cea mai mare parte este meritul lor”, a spus Voina.
Radu Voina preferă să nu se gândească încă la finala cu Viborg: „În finală va fi cum va vrea Dumnezeu. Vor fi alte două partide echilibrate și vrem să aducem o nouă bucurie spectatorilor”, a afirmat el.
Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au calificat duminică în finala Ligii Campionilor, după ce au învins formația ungară Gyor ETO, scor 24-20 (11-10), în manșa retur a semifinalelor competiției.
Oltchim se va duela în finală cu echipa Cristinei Vărzaru, Viborg HK, ce a obținut calificarea în ultimul act încă de sâmbătă, în fața norvegienelor de la Larvik HK (scor general 53-48).
Finala este programată în dublă manșă, în 8-9 mai (turul), respectiv 15-16 mai (returul).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER